joi, 13 aprilie 2017

P-amandoua parinte?

Stabileşte popa Stan, că-i mai trebuie de iarnă
Vreo două care cu lemne, până nu-ncepe să cearnă
Se foieşte, se codeşte, cum să facă cum să dreagă
Cere sfat la preoteasă, la pădure când să meargă.

Hotărăsc ei dimpreună, cu fătuca lor Zorica
Ca să plece într-o vineri, că de post e ziulica.
Boi ţepeni, nevoie mare, are popa… că-i belşug,
Pe Prian şi pe Juncan, numai buni de tras la jug.

La pământ să culce lemnul şi să-l urce apoi în car
Ia cu el sluga din curte, pe Ion, la minte rar
Este însă zdravăn tare şi cu lipici la femei
Chiar preoteasa-l doreşte şi din ochii îi sar scântei.

Şi Zorica, fată mândră, ochi i-aruncă din pridvor
Cum robote prin ogradă, plin e sufletul de dor,
Este tânără, frumoasă, ar dori la piept s-o strângă
Ochii văd, inima cere, tot oftând gata să plângă.

Şi soseşte şi sorocul, când să plece după lemne
Dimineaţă însorită, timp frumos, aşa dă semne
La căruţă boi înjugă, Ion sluga din poveste
Cel mai tare în amor, la fete şi la neveste.

Lângă el se-nvârte popa, ca prâsnelul de voios
Îl zoreşte cu glas tare, dar la nevastă duios.
Ies din curte, dar în poartă şi-aminteşte că n-a luat
Cele două toporişti, pentru crengi de curăţat.

„Mergi Ioane, tu de cere, la cucoana preoteasă
Cele două securele ce le-am pus de ieri pe masă,
Căci ne trebuie-n pădure, prin lăstăriş de arţar
Şi să tăiem crengi mai mari la copacii de stejar!

Până soseşti tu cu ele, eu în drum lângă căruţă
Îmi răsucesc o ţigară, mai hodinesc olecuţă!”
Ion pleacă înspre curte, dar de parc-ar fi Păcală
Se născu la el în minte... o românească zicală.

Mai hâtru, de felul său, dar şi supărat pe soartă
Ion merge la femei, popa îl aşteaptă-n poartă,
Când le vede zâmbitoare, cu roşeaţă în obraz,
Uită sluga de topoare, ducă-se-n pustiu necaz.

Pe Zorica ar strângea-o, oasele de i le-ar rupe,
Iar pe maică-sa ar ţuca-o, că-i zglobie ca o vulpe.
Le priveşte printre gene, pe gânduri nu şede mult,
„Mă trimise taica popa, pe-amândouă să vă… ţuc!”

Deşi-n altă-mprejurare, poate c-ar fi fost de-ajuns
Un cuvânt şi-o vorbuliţă, la o dragoste pe-ascuns,
Dar aşa pe tam-nisam, nu şi nu, femeile sar ca arse
„Măi Ioane, eşti nărod, eşti şi tu de-al lui Tănase?”

„Nu mă credeţi, frumuseţi, dar să-l întrebăm pe popa
Căci exact aşa îmi zise, ce mai colo… hopa-hopa!
Să vă ţuc cât pot de tare, dar pe rând căci nu se poate
Să mă lupt cu amândouă. Stai Zorico nu te zbate!”

Şi din curte strigă-n drum, cât s-audă părinţelul,
Îşi simţea fioru-n trup, îi vibra tot sufleţelul.
„P-amândouă? Zi, părinte!”, zice Ion cu voce nouă,
Iară popa îi răspunde: „Sigur, taică, pe-amândouă!”

Niciun comentariu: