Se afișează postările cu eticheta barbati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta barbati. Afișați toate postările

marți, 26 mai 2015

Definitii

TURISM
Activitate ce constă în a transporta nişte oameni care s-ar fi simţit mai bine acasă, în locuri care ar arăta mai bine fără ei.
ADOLESCENŢA
Tristeţea de a fi singur, dorinţa de a fi doi, teama de a fi trei.
AJUTORUL PENTRU LUMEA A TREIA
Ajutor plătit de săracii din ţările bogate pentru a ajuta bogaţii din ţările sărace.
BOLERO
Vesta scurtă spaniolă pusă pe muzică de Ravel.
CĂSĂTORIE
Unire care face două persoane să suporte lucruri pe care n-ar fi trebuit să le
suporte vreodată dacă ar fi rămas singure.
A COMPLICA
Nimic nu e mai complicat decât a simplifica, nimic nu e mai simplu decât a complica.
CONSULTANT
Specialist care-ţi ia ceasul de la mâna, îţi spune cât e ora şi te face
să-i plăteşti serviciul.
CURTEA CU JURI
Grup de douăsprezece persoane trase la sorţi pentru a decide cine, dintre acuzat şi victimă, are cel mai bun avocat.
DEMOCRAT
Prea sărac pentru a fi capitalist şi prea bogat pentru a fi comunist.
DEMOCRAŢIE
Regim în care fiecare are dreptul să susţină că e sub dictatură.
DICTATURA
Regim în care toata lumea trebuie să spună că e democraţie.
DEZILUZIE
Sentiment resimţit atunci când posteriorul superb pe care-l admirai nu coincide cu faţa care se întoarce.
DIPLOMAT
Cel care-ţi spune să te duci la dracu' cu o asemenea eleganţă încât îţi şi vine să te duci.
ECOU
Fenomen natural care are întotdeauna ultimul cuvânt, chiar şi cu o femeie.
ECONOMIST
Expert care va fi capabil să spună mâine de ce nu s-a întâmplat azi ceea ce a prezis ieri.
ECONOMIE
Sumă pe care o pui deoparte pentru a o avea dinainte ca să-ţi asiguri astfel dinapoia.
GENEALOG
Cercetător gata să vă urmăreasca strămoşii atât de departe cât vă ţine punga.
A HORCĂI
Mod de propagare a zgomotelor (zvonurilor) de ultimă oră.
ÎNCREDERE
Libertate acordată unei persoane pentru a face prostii.
MIZERIE
Situaţie economică în care ai avantajul că elimină teama de hoţi.
MOŞTENITOR
Rudă apropiată care vă ia pulsul de fiecare dată când vă strânge mâna.
PĂRINŢI
Cuplu care învaţă un copil să vorbească şi să meargă, pentru ca mai târziu să-i spună să stea jos şi să tacă din gură.
PESIMIST
Un optimist cu experienţă.
PEŞTE
Animal acvatic care creşte extrem de rapid între momentul în care este prins şi momentul în care pescarul îl descrie prietenilor săi.
POLITICĂ
O chestie care are rolul de a împiedica oamenii să se ocupe de ceea ce-i priveşte.
PORTJARTIER
Accesoriu feminin a cărui dispariţie din cauza ciorapilor cu chilot a dus la
falimentul a numeroase cinematografe de cartier.
PROGRAMATOR
Cineva care rezolvă o problemă pe care n-o aveaţi într-un mod pe care nu-l înţelegeţi.
PSIHIATRU
Specialist în domeniul inteligenţei care-i ajuta pe oameni să înţeleagă de ce sunt sonaţi.
RABLĂ
Automobil dintr-o altă epocă în care toate piesele fac zgomot, cu excepţia radioului.
STATISTICIAN
Persoană care consideră că sunteţi la temperatură potrivită atunci când staţi cu capul în congelator şi picioarele în cuptor.
UŞOARĂ
Se spune despre o femeie care are aceeasi morală sexuală ca şi bărbaţii
SUPOZITOR
Invenţie care va rămâne în anale....

marți, 19 mai 2015

Puțină fericire

Un bărbat își plimba copilul cu mașina și la un moment dat trece prin dreptul unor fete, care ieșise la produs. Copilul văzând că fetele sunt îmbrăcate foarte sumar, întreabă:
– Tati, dar ce fac fetele astea aici?
Bărbatul, vizibil încurcat de întrebare încearcă să îi distragă atenția:
– Uite, aici pe dreapta un magazin de jucării, vrei să intrăm?
– Nu, nu mă interesează. Ce fac fetele alea acolo?
– Ce să facă…sunt vânzătoare ambulante…vând fericire.
Când ajung acasă, copilul merge direct la pușculiță, scoate toți banii și se întoarce la fete. Merge la prima fată și îi spune:
– Vreau și eu fericire de 5 lei, îmi poți da?
Fata rămâne uimită de cerința copilului, dar ca să nu îl dezamăgească îl duce la ea acasă unde îi dă trei felii de pâine cu gem.
Copilul pleacă fericit acasă și este luat la rost de catre taică-su:
– Unde ai umblat neastâmpăratule?
– Am fost la fetele care vindeau fericire și am cumpărat și eu.
– Poftim??? Și…cum a fost?
Copilul mândru:
– Două le-am dat gata, dar pe a treia doar am lins-o puțin!

duminică, 19 aprilie 2015

Satisfacție

Într-un restaurant, un italian, un francez și un român se lăudau cu performanțele lor sexuale.
Italianul:
– Zilele trecute am făcut dragoste cu iubita mea Lucia și a fost minunat. I-am făcut masaj cu ulei de măsline, am făcut dragoste apoi a gemut zece minute!
Francezul:
– Zilele trecute eu m-am culcat cu draga mea Amelie și a fost minunat. I-am pus frișcă pe tot corpul și am făcut dragoste ca doi nebuni iar la sfârșit a gemut o jumătate de oră!
Românul:
– Și eu am făcut sex cu Floricica mea si a fost fantastic. Am dat-o cu untură pe corp, am fost ca un taur așa că la final a urlat câteva ore bune.
Italianul și francezul foarte uimiți, îl întreabă:
– Du-te mă, cum să urle atâta? Dar ce ai făcut?
Românul foarte calm:
– M-am șters pe mâini cu draperiile din dormitor!

duminică, 12 aprilie 2015

Probleme la însurătoare

Un tânăr burlac, ajuns la o vârsta înaintată se gândește să se așeze la casa lui. Găsește o fată și merge să o prezinte părinților. Când o vede tatăl băiatului, întreabă:
– Este fata lui Gheorghiță?
– Da! răspunde băiatul.
Tatăl în acel moment îl ia deoparte și îi spune:
– Fiule, îmi pare rău dar nu te poți căsători cu ea pentru că este sora ta! Când eram tânăr, eu și cu maică-sa…
Băiatul înțelege situația și își caută altă fată. Când găsește vine cu ea să ceară binecuvântarea de la părinți. Tatăl băiatului întreabă:
– Este fata lui Ion?
– Da!
Tatăl iar îl ia deoparte și îi spune:
– Fiule, nici cu ea nu te poți căsători pentru că și ea este sora ta! Când eram tânăr, am greșit și cu maică-sa…
Băiatul deja nervos întreabă:
– Și Geanina, fata lui Marian, o știi?
– Și ea este sora ta…
– Și Adelina, fata lui Gicu, la fel?
– Da..
Băiatul enervat merge la mama lui și îi spune:
– Eu nu vreau să fac scandal, dar chiar nu mai rezist. Tata când era tânăr a fost armăsarul satului! Toate fetele cu care vreau să mă însor, îmi spune că sunt surorile mele…
Femeia îl liniștește:
– Dragul meu, poți să te căsătorești cu cine vrei tu! Nici tu nu ești băiatul lui…!

luni, 6 aprilie 2015

Inseamna ca m-ai chemat

Un bărbat decide să își schimbe viața așa că se înscrie la un club de nudiști. Prima zi la club, se dezbracă și se așează pe un șezlong. Prin dreptul său trece o minionă brunetă așa că bărbatul are instantaneu erecție.
Bruneta observă că instrumentul bărbatului s-a mărit așa că se apropie de el și îi spune:
– Bună, am văzut că m-ai chemat.
– Cine eu? răspunde bărbatul mirat.
Bruneta îi zâmbește și îi spune:
– Tu sigur ești nou aici. La acest club este o regulă, dacă ai erecție înseamnă că m-ai chemat.
Bruneta îl ia de mână și îl conduce pe bărbat într-o cameră unde fac amor.
După ce termină treaba, bărbatul foarte mândru, merge să exploreze și alte facilități ale clubului. Ajunge la saună și la un moment dat, fără să vrea, scapă un pârț.
Imediat apare lângă el un tip gras și chelios:
– Am auzit că m-ai chemat.
– Cine eu? răspunde bărbatul iritat.
– Sigur ești nou și nu știi regulile. Dacă ai tras un pârț, înseamnă că m-ai chemat
Bărbatul nu apucă să spună nimic pentru că este întors de chelios cu spatele și începe să fie lucrat.
Foarte nervos, bărbatul merge la recepție și începe să urle:
– Uite aici cardul meu de membru, uite cheia de la camera mea, păstrează și taxa de 500 de euro și duceți-vă la naiba cu regulile voastre.
Recepționera foarte uimită îl întreabă:
– Domnule, ce v-a deranjat atât de rău? Poate putem rezolva problema…
Bărbatul răspunde:
– Dragă domnișoară, eu am 60 de ani, erecție am doar o dată pe lună dar trag 10 pârțuri pe zi!

sâmbătă, 28 martie 2015

Sunteti pregătiți pentru angajare?

În mod cu totul ciudat pentru nişte români normali, vreţi să vă angajaţi. Şi nu aşa, oriunde, ci într-o companie multinaţională. Ceea ce e foarte bine, că munca n-a omorît pe nimeni. Dar să trecem la subiect: fiecare interviu de angajare are capcanele lui, pe care ori le treceţi cu brio, ori treceţi pe la biroul de şomaj. Noi vi le-am pregătit mai jos. Citiţi, memoraţi şi aplicaţi. Succesul este garantat.
 ► De cîte ori faceţi sex în week-end?
a) de cîte ori îmi permite departamentul de HR (5 puncte)
b) ce e ăla „sex“? (10 puncte)
c) ce e ăla „week-end“? (100 de puncte)
 ► Cum credeţi că arată un contract standard de angajare în multinaţionala noastră?
a) ca un contract normal (-10 puncte)
b) am rate la trei bănci, deci am o vagă idee (10 puncte)
c) în faţa atotputernicului CEO şi în prezenţa tuturor şefilor de departamente, eu (numele întreg) renunţ la toate apartenenţele mele anterioare… Şi apoi mă tai la degetul arătător de la mîna stîngă şi iscălesc cu sînge în josul paginii. (100 de puncte)
 ► La cît pleacă un corporatist de la birou?
a) la 65 de ani, conform legii (10 puncte)
b) la ora 18, dar numai dacă este în concediu (30 de puncte)
c) nu ştiu, lucrez în multinaţionale doar de zece ani (100 de puncte)
 ► Care este postul muzical preferat:
a) MTV (-100 de puncte)
b) Trinitas (6,66 puncte)
c) ascult cele mai noi hit-uri în liftul companiei (100 de puncte)
 ► Vocabular: puteţi concepe un mic discurs care să nu conţină promouşăn, fidbec, risărci sau furculeişăn?
a) normal, nu sunt idiot (-100 de puncte)
b) întrebarea asta nu face sens (10 puncte)
c) sunt pozitiv că eforturile mele vor surpasa aşteptările dumneavoastră. (100 de puncte)
 ► Ce părere aveţi de un salariu de 1.500 de lei?
a) v-am mai zis o dată că nu sînt idiot (-100 de puncte)
b) această ofertă mă onorează (10 puncte)
c) dacă fac un credit ipotecar vă pot plati lunar această sumă. (100 de puncte)
 ► Cum vă vedeţi în următorii cinci ani?
a) mai bătrîn cu zece ani (-100 de puncte)
b) nu mă văd, sunt plecat la un meeting urgent (10 puncte)
c) vreţi să spuneţi „Cum ne vedem“. Rasa Borg nu admite individualisme. Rezistenţa e futilă. (100 de puncte)

vineri, 27 martie 2015

Am fost barbat macho

Mare atentie-luati si bagati la cap.......

"Am fost barbat indraznet, macho, liber si aveam parul lung.
Sotia mea m-a cunoscut, nu invers; Mi s-a prezentat si oriunde mergeam,
ea era deja acolo......sunt deja 12 ani de atunci.
Pe vremea aia eram un motociclist inrait, purtam numai tricouri negre,
blugi crestati, cizme de motociclist si aveam....parul lung.

Bineinteles ca aveam si un outfit pentru ocazii speciale. Atunci purtam
un tricou negru, blugi crestati si papuci de sport, adidasi, albi.

Munca pe acasa era ceva rar, pentru ca eu eram mereu cat mai departe, pe
drumuri.
Dar imi iubeam viata asa cum era ea.
Asa, deci, m-a cunoscut ea. "Tu esti barbatul viselor mele. Esti atat de
....macho, indraznet si ...liber".

Cu libertatea a fost in curand gata, pentru am decis sa ne casatorim.
De ce nu?!? Eram un barbat indraznet, aproape liber si aveam....parul
lung.
Bineinteles toate astea numai pana la nunta. Cu putin timp inainte imi
zice: "Ai putea si tu macar la frizer sa mergi, ca totusi vin si
parintii mei la nunta."
Treceau orele - NU, ..... dupa cateva zile si lacrimi fara numar de la
ea....... am lasat de la mine si mi-am tras o frizura la moda cu par
scurt, ca......in cele din urma o iubeam, si ce mai.... eram barbat
indraznet, aproape liber, nu mai aveam parul lung dar eram ataaaaaaat de
dulce.
"Scumpul meu, eu te iubesc asa cum esti !!!" - a exalat ea.

Viata era in regula desi la cap imi era putin mai racoare.
Au urmat saptamani de convieturire pasnica si duioasa pana cand intr-o
zi nevasta mea statea in fata mea cu o plasa mare in brate. A cumparat o
camasa, o helanca (la cuvantul asta deja am pielea gainii) si o pereche
de pantaloni, noi noute si imi zice: "Probeaza si tu astea, te rog !"
Au trecut zile, au trecut luni si nenumarate servetele imbibate cu
lacrimi de la ea ............ ca in cele din urma sa las de la mine si
sa port camasa, helanca (hrrrrr) si pantaloni de stofa. Au urmat pantofi
negri, sacou, cravate si pardesiu. Dar eram barbat indraznet, super
misto si cu parul scurt.

Apoi a urmat cea mai mare lupta, Lupta pentru motocicleta. Bineinteles
ca nu a durat mult, pentru ca in costum negru si cu permanenta frecare
si topaiala pe motocicleta nu poti lupta mult. In afara de asta pantofii
negri de lac erau de asemenea o "forta" fragila. Dar ce mai conta, eram
barbat chipes, aproape liber, conduceam un combi si aveam parul scurt.

Cu anii au mai urmat multe alte batalii, pe care eu le-am pierdut in
oceanul ei de lacrimi. Eu spalam, eu calcam, eu faceam cuparaturile, am
invatat slagare pe derost, beam vin rosu dulce si faceam plimbarea de
duminica. "Dar si ce?!?"- ma gandeam eu ;.............. eram un
pampalau, asuprit, ma simteam naspa si aveam parul scurt......

Intr-o buna zi, scumpa mea nevasta statea in fata usii cu valizele
impachetate si mi-a zis: "Te parasesc !"
Uimit si socat o intreb pentru ce motiv. "Nu te mai iubesc, te-ai
schimbat atat de mult. Nu mai esti omul pe care l-am cunoscut eu odata."
- mi-a zis ea, trantindu-mi usa in nas.

De curand am intalnit-o iarasi. "Noul" ei (masculul) este un motociclist
paros, cu blugi crestati si tatuaje care...... se uita la mine plin de
compasiune. Cred ca o sa-i trimit cadou o sapca ! "

luni, 3 martie 2014

Bancuri...despre zodii

Berbec:
O domnisoara berbec ii spune prietenei:
- Draga, mi se pare foarte ciudat ce se intampla: de fiecare data cand cunosc un barbat mai ca lumea, aflu fie ca e el insurat, fie ca sunt eu maritata.

Taur:
La un an dupa ce s-a casatorit cu o taurita, el intra in dormitor tinand in mana doua pastile de nurofen si un pahar de apa.
- Ce faci cu pastilele alea, intreaba sotia.
- Sunt pentru durerea ta de cap.
- Dar nu ma doare capul!
- Ha-ha, te-am prins...

Gemeni:
O domnisoara din zodia gemenilor este invitata la dans:
- Domnisoara, se poate?...
- Da, dar hai mai intai sa dansam.

Rac:
O tanara rac este abordata la o petrecere:
- Domnisoara, dansezi?
- Stai numai putin, s-o intreb pe mama.
- Intreab-o, te rog, si daca putem sa facem sex, ca sa nu faci doua drumuri.

Leu:
O leoaica ii spune prietenului ei din copilarie:
- Cand ma voi marita eu, sa stii, multi barbati vor suferi.
- Pai cu cati vrei sa te mariti?

Fecioara:
O bebelusa nascuta in zodia fecioarei este inca la maternitate.
- Tu esti fetita?, o intreaba baietelul de langa.
- Da, raspunde ea.
- Si care e diferenta intre noi, baieteii, si voi, fetitele?
- Stai sa plece asistenta de aici si iti arat.
Dupa ce pleaca asistenta, bebelusa ridica paturica si ii arata:
- Vezi acum? Noi, fetitele, avem sosetutele roz!

Balanta:
Dupa o cearta, iubitul tinerei balante pleaca suparat si, trantind usa , ii spune prietenei sale:
- Si, daca te intereseaza, nici macar nu esti buna la pat!
Mustrat de constiinta, ceva mai tarziu, el isi da seama ca a exagerat si o suna. Degeaba, ea nu raspunde. El inisista si, dupa vreo trei ceasuri, are noroc:
- Ce faci, draga, de ce nu raspunzi?
- Scuza-ma, iubitule, eram in pat.
- Pai ce faceai in pat la ora asta?
- Ceream o a doua opinie.

Scorpion:
O tanara nevasta scorpion ii marturiseste prietenei ei:
- Cred ca vreau sa-mi omor barbatul, dar nu stiu cum.
- Stii cum? Am citit eu intr-o carte: fa mult sex cu el. Epuizeaza-l. O sa il slabesti si pana la urma o sa-si dea duhul.
Dupa cateva luni, prietenele se intalnesc din nou. Sotia arata jalnic, in schimb sotul parea destul de fericit.
- Ce mai faci?, o intreaba prietena.
- Eu ca eu, ii zice ea la ureche, dar uita-te la prostul asta, habar n-are ca e pe moarte!

Sagetator:
O sagetatoare este intrebata de sotul ei:
- Mi-ai simtit lipsa ieri, iubito?
- Cum, draga, n-ai dormit acasa?

Capricorn:
O tanara doamna capricorn urmeaza sa primeasca o mostenire si vorbeste cu prietena ei despre acest subiect:
- Ah, cand vei avea toti acei bani, n-ar mai trebui sa faci sex cu sotul tau ca sa iti cumpere rochii, ii spune, cu invidie, prietena.
- Da, draga, in sfarsit voi putea sa platesc pe cineva sa faca asta!

Varsator:
Prietena unei varsatoare isi face curaj si ii spune:
- Iubitul tau te insala.
- Ah, draga, dar stiu de mult.
- Stii si cu cine?
- Da, stiu si cu cine, stiu si de ce, dar nu prea stiu cu ce...

Pesti:
In timp ce barbatul ei era plecat in delegatie, o pestoaica isi cheama cativa prieteni pe-acasa. Sticlele se golesc una cate una, hainele dispar, muzica e data la maxim, cand usa se deschide si in camera intra sotul. Ea isi aduna puterile, isi trage o camasa pe ea, da peste cap un pahar si spune:
- Si-acum iar incepi, cum esti tu...cu suspiciuni, cu banuieli, cu gelozie...

joi, 11 iulie 2013

Cum se ceartă femeile cu bărbaţii!


- Ce ai, draga mea?
- …
- Iubito, ce ai?
- …
- Iubitoooo!
- NU MAI ŢIPA AŞA!!!!!!
- Nu ţip. Tu ţipi.
- ŢIP PE DRACU EU!! Ce vrei?
- Să-mi spui ce ai. De ce eşti supărată?
- Nu am nimic.
- De 4 ore taci.
- De 4 ore şi 10 minute.
- De 4 ore şi 10 minute.
- Ce faci, mă îngâni?
- Nu te îngân.
- Ba mă îngâni. Nu vezi că repeţi tot ce zic?
- Nu repet… Bine, repet, scuze. Acuma îmi spui ce ai?
- Nu am nimic, te rog să mă laşi în pace.
- Bine, dar…
- Nici un „dar“, nu mai vreau să aud niciun cuvânt, OK? Lasă-mă!
După încă cinci minute de tăcere:
- Tu îţi baţi joc de mine, nu-i aşa?
- Poftim? De ce îmi bat joc de tine?
- Pur şi simplu nu-ţi pasă că sunt supărată.
- Păi, nu te-am întrebat ce ai şi ai zis să tac?
- Şi tu atâta ai aşteptat, nu?
- …
- După ce că eşti nesimţit şi îmi distrugi viaţa, nici măcar nu-ţi pasă…
- Dar ce-am făcut?
- Ce-ai făcut?
- Da.
- Chiar vrei să ştii ce-ai făcut?
- Da.
- Păi aia e, că problema nu e ce-ai făcut, ci ce n-ai făcut…
- OK, zi ce n-am făcut. Râsător.Ro
- Te faci că nu ştii, da?
- Nu, chiar nu ştiu, jur.
Ea începe să plângă cu sughiţuri. Şi printre sughiţuri vorbeşte:
- Şi când te gândeşti că erau şi alţii de faţă şi au văzut că mă tratezi ca pe o proastă.
- Când te-am tratat eu ca pe-o… despre ce naiba vorbeşti?
- Ţii minte, acum trei luni, la ziua ta, când
te-am rugat să duci gunoiul, de faţă cu mama şi cu tata, şi ai zis că n-ai chef, că o să-l duci mai târziu şi că mai bine să aduc eu desertul ăla, ce întârzii atâta cu el?…
- Aşa am zis?
- Cuvânt cu cuvânt. Adică, vezi Doamne, eu eram proasta pe care o ţineai tu numai la cratiţă, să-ţi facă deserturi, şi tu nici măcar gunoiul nu te deranjai să-l duci. M-am simţit oribil, să ştii, ca ultimul om…
Din nou hohote. El încearcă s-o ia în braţe.
- Ia mâna de pe mine! Sunt doar o bucătăreasă care nu merită respect.
- Iubito, dar ai înţeles greşit.
- Da, sigur, adică nici nu mă duce capul, asta vrei să zici, nu? Sunt o bucătăreasă fără creier.
- Eşti cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunosc.
- Mai faci şi mişto de mine, ca un nesimţit…
- Doamne fereşte! Chiar nu fac.
- Cum poţi să-mi zici că sunt cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunoşti? Ne-ai dat cumva la toate teste de inteligenţă?
- Nu v-am dat, dar, na… aşa mi se pare.
- Adică nici măcar nu eşti sigur.
- Ba sunt sigur.
- Eşti sigur pe dracu.
- Pe cuvânt că eşti foarte deşteaptă, iubito!
- Tu chiar vrei să mă umileşti în continuare, nu-i aşa?
- De ce te umilesc? Pentru că am zis că eşti deşteaptă?
Noi hohote.
- Iubito, ce-i cu tine? De ce plângi aşa?
- Mă faci urâtă, aşa, pe faţă, nu?
- Poftim? Când te-am făcut eu urâtă?
- Îmi repeţi că sunt deşteaptă, de parcă eu n-aş şti că aşa sunt consolate toate urâtele?
- …
- Taci, vezi? Te-ai blocat.
- Păi m-am blocat, da, că nu ştiu ce să răspund la astfel de tâmpenii.
- Acuma mă faci şi tâmpită, nu?
- Nu.
- Cum, nu? Insinuezi că sunt surdă?
- Băi, încetează, exagerezi îngrozitor.
- Am înţeles. Sunt urâtă, tâmpită, surdă şi exagerez. Şi locul meu e la bucătărie. Şi mai sunt şi curvă, o ştim de mult.
- POFTIIIM? De unde-ai scos-o?
- Mai ţii minte ce mi-ai zis, acum opt ani, când m-ai invitat prima oară la un suc?
- Ce ţi-am zis?
- „Unde stoarcem portocalele, la mine sau la tine?“.
- Aşa, şi?
- Adică, vezi Doamne, eu eram din aia care se culca cu bărbaţii de la prima întâlnire…
- EŞTI NEBUNĂ, ERA O GLUMĂ!
- A, da, acuma sunt şi nebună?
- Nu am vrut să zic „nebună“ în sensul ăla. Pe bune, hai să ne calmăm un pic şi să…
- DIVORŢEZ!



miercuri, 30 mai 2012

Diferente intre barbati si femei

DIFERENTE intre barbati si femei:
La baie
Un bărbat când merge la baie, se duce să-ți rezolve o nevoie fiziologică.
La femei am senzația că este un eveniment social… vă adunați mai multe acolo, vă puneți la povești… mă aștept că una dintre voi să facă event la facebook la un moment dat. “Merg la baie. vii?” cu invite către toate prietenele.

La volan
Prietena mea conduce atât de prost, incât GPS-ul i-a zis:
“- In 50 de metri trage pe dreapta. Vreau să cobor.”
Adevărul este că nu prea aveți treabă nici cu condusul, nici cu parcarea, de fapt… cu mașinile în general. O să zici, probabil că parcarea și condusul intră în aceași categorie. Nu și dacă ești femeie. Pt ele, condusul e condus (atunci când mergi drept cu mașina), iar parcarea e altceva. De tuning auto nici nu mai vorbesc. Pt femei “mașina tunată” înseamnă: câți mai mulți moțunache de pluș, în spate, la lunetă.

În IT
O femeie care știe Word, Exel și să trimită mail-uri, e deja expert IT. Cu toate astea nu știu cum draq reușiți să ne spargeți conturile de messanger și de facebook. Băi, când își pune ea în cap să vadă ce și cu cine ai vorbit tu pe mess sau facebook, ai belit-o. În două zile o să o auzi discutând cu prietena ei “nu știu cuuum, dar i-am spart contul de facebook.” Poate și pt că o femeie poate să fie atât de insistentă încît o să bage parola greşită pînă cînd o sa-i spuna calculatorul calculatorul : “Ok, ai dreptate. E vina mea!”

Ele cu tehnica
Am senzația că au un blocaj mental când vine vorba despre tehnică, butoane sau orice altceva ce se bagă în priză și nu usucă părul. Noi, instinctiv ne putem da seama de cum funcționează, ce face și la ce e bun aparatul respectiv. Ea are nevoie de instrucțiuni… multe instrucțiuni și foarte explicite.

In relatie
Femeile ar trebui sa realizeze ca asteptarile MARI pe care le au de la o relatie sunt din cauza filmelor! Si aici nu ma refer la porno. Cred ca industria filmelor a distrus multe relatii. Pt ca majoritatea se asteapta ca relatia lor sa fie ca in filme. E ca si cum m-as astepta eu, sa pot sa-l bat pe Bute, doar pt ca am vazut Rocky 1, 2 si 3!
Ea se uita la noul ei iubit la la un kit de asamblare si ca urmare, vrea sa-l schimbe in ceva ce, crede ea, ca i-ar placea mai mult… si toata relatia, lucreaza la chestia asta.
El nu ne streseaza atat. Ii place ce are langa el… in momentul in care simte nevoia sa o schimbe… e mai simplu sa o schimbe de tot… cu alta!

Memoria ei
Elefantul e mic copil pe langa ea. Cred ca fiecare femeie are implantat un chip in creier. Un chip cu un singur folder. Folder pe care l-a denumit simplu: “Chestii nevinovate, cu care o sa-i fut toata viata de acum in colo!” Si cum face barbatul ceva nasol, ea da Click & Save. Culmea e ca memoria asta exceptionala functioneaza doar in scopul asta, de “Click & Save”. Daca o o intrebi:
- Ai platit lumina?
- Am uitat!
Bai, dar ca s-a uitat el, acum 3 ani dupa o gagica pe strada, asta nu uita. Si ii aduce aminte la fiecare cearta despre asta.
Noi in schimb avem memoria pe scurta durata. Probabil ca de asta avem nevoie de reluari la meciuri.

Cum reacționăm la stres.
E clar că atunci când ne confruntăm cu o situație dificilă, bărbații și femeile reacționează total diferit. Noi încercăm să găsim o soluție pt a rezolva problema și ne stresem în direcția asta. Ea, are bine-cunoscuta reacție de panică. Dovadă că o găsești plângând de 5 ori pe zi și habar nu ai de ce.

Gelozia
Aici e valabil atât pt el cât și pt ea. O relație fără incrededre e ca un telefon fără cartela SIM… E bun doar pt jocuri!

Cearta cu ea
Bărbatul face marea greșeală să creadă că cearta este despre ceea ce s-a întâmplat atunci, pe loc. Ea nu. Ea știe că cearta aia nu e despre chestia aia ce tocmai s-a întâmplat. Nuuu, cearta este despre TOT ce s-a întâmplat în viață ta… și despre maică-ta!

Si inca ceva. S-ar putea sa te ajute…
Cand o femeie ii spune unui barbat “Poftim?!?” nu inseamna ca l-a rugat sa repete, ci ca i-a dat o sansa sa schimbe raspunsul
via Cristi Vik

vineri, 16 martie 2012

La tribunal

Un bărbat e adus în faţa judecătorului pentru ca a omorât-o pe soţia lui.
- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveţi intenţia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expuneţi motive cât de cât plauzibile ,care să vă poate reduce pedeapsa.
- Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez şi a trebuit să o arunc de la balcon.
- Declaraţia dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită şi dacă nu doriţi ca juraţii să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.
- Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj şi la parter locuieşte o familie de pitici.
Părinţii au 1 metru şi copiii, cel de 12 ani 70 de cm şi cel de 14 ani are 90 de cm .
În ziua respectivă, i-am spus soţiei:
- E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sunt aşa mici!
- Da, răspunde soţia sunt o adevărată specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut să spui !
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.
- Aia se numeşte pigment.
- Mă laşi ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ăla se numeşte pergament.
- Cum poţi, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
- Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul "fragment" ca să nu mai continui discuţia asta aberantă.
M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine că apare soţia mea lângă mine cu o carte în mana şi îmi spune:
- Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadur. Iau cartea în mână şi îi spun:
- Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
- Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză, mie care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!
- Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.
- Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate
- Ăla a fost Hector şi era troian.
Hector e unitate de măsura a suprafeţei, blegule.
- Ăla e... hectar draga mea.
- Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutura a zeilor.
- Se numeşte nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
- Habar nu ai, eu ştiu sigur ca era şi o melodie pe tema asta pe care o cântau doua prietene în duo.
- Nu se spune duo, se spune duet.
- Mă scoţi din sărite, cum dracu de eşti aşa de încuiat? Duet e când doi bărbati se bat cu sabiile!
- Ăla se numeşte duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
- Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simţit că mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.
Linişte în sală... Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, loveşte cu el puternic şi spune:
- Eşti liber, a fost un caz clar de... legitimă apărare ! Eu o aruncam deja de la Hector...

luni, 9 ianuarie 2012

Interzis la cumparaturi

Soția mea insistă întotdeauna să o însoțesc la shopping. Din păcate, ei îi place să cotrobăie articol cu articol, pe cînd eu mă plictisesc repede.
Atunci îi spun că mă duc un minut la raionul de electronice (total inutil în opinia ei) și, eventual, ne întîlnim la casă sau în parcare.
Însă ieri am primit acasa următoarea scrisoare de la Carrefour:
"Dragă doamnă Ionescu,
În ultimele șase luni soțul dvs. a produs pertubări grave în activitatea magazinului nostru. Nu mai putem tolera comportamentul său și ne vedem nevoiți să interzicem accesul amîndurora in magazinele Carrefour.
Nemulțumirile noastre împotriva soțului dvs., dl. Ionescu, sunt enumerate mai jos și sunt susținute de înregistrările de pe camerele noastre video:
1.
15 februarie:
A luat de pe raft 24 de cutii de prezervative și le-a pus aleatoriu în coșurile de cumpărături ale altor clienți, profitînd de neatenția acestora.
2.
23 februarie
A pus să sune toate ceasurile deșteptătoare din raionul 'Articole pentru casă' la intervale de cinci minute.
3.
6 martie
A făcut pe podea o dîră de sos de tomate pînă în fața ușii de la toaleta femeilor.
4.
11 martie
I-a spus unei casiere, pe un ton oficial: 'Cod galben în raionul legume.
Du-te imediat acolo'. Asta a determinat-o pe angajata noastră să-și părăsească postul desemnat și, prin urmare, să primească o mustrare scrisă din parte supervizorului său, ceea ce a condus la o grevă organizată de sindicat ce a costat managamentul companiei timp și bani.
5.
25 martie
A blocat o oră biroul de rate, solicitînd deschiderea unui contract pentru o pungă de M&M.
6.
2 aprilie
A mutat semnul 'Atenție! Podea udă!' într-o zonă mochetată.
7.
12 aprilie
A montat un cort în raionul 'Camping' și a invitat copiii celorlalți cumpărători să-și aducă perne și pături de la raionul 'Așternuturi' ca să petreacă weekendul împreună, ofertă la care au răspuns pozitiv 22 de copii.
8.
26 aprilie
Cînd un angajat l-a întrebat dacă poate să îl ajute a început să plîngă și să țipe 'Oare de ce nu pot oamenii să mă lase pur și simplu în pace?', determinînd mai mulți cumpărători să sune imediat la 112 și sosirea a trei ambulanțe.
9.
2 iunieA privit direct în obiectivul unei camere de luat vederi și a folosit-o drept oglindă în timp ce-și scobea nasul.
10.
16 iunie
În timp ce cerceta o pușcă de vînătoare în raionul 'Arme' l-a întrebat pe vînzător unde poate găsi antidepresive.
11.
24 iunie
S-a deplasat prin magazin furișîndu-se pe după rafturi, în timp ce fredona suficient de tare încît să fie auzit tema din 'Mission Impossible'.
12.
30 iunie
S-a ascuns printre hainele de pe un stander și, cînd alți cumpărători apăreau să vadă marfa, le striga 'BAU!'
13.
6 august
A desfăcut toate cutiile de carioca și creioane colorate din raionul de papetărie, probînd toate culorile albastre și rupîndu-le vîrfurile, sub pretextul că nici una nu are nuanța perioadei albastre traversată de d-lui.
14.
19 august
Cînd s-a făcut un anunț la stația de amplificare a magazinului, s-a chircit pe podea în poziție fetală urlînd 'O, nu! Aud din nou acele voci!'
Și, pe 20 august, ultimul comportament inacceptabil, care ne-a determinat să vă interzicem accesul în Carrefour prin această scrisoare: a intrat într-o cabină de probă și, după un timp, a strigat foarte tare 'Hei! Nu este hîrtie igienică în cabina asta!', provocînd leșinul angajatei noastre de pe raion.
Cu stimă,
X
Manager Carrefour

joi, 8 decembrie 2011

Risc maxim

Un tip bine întâlnește o tipa, la fel de buna, si vrea s-o ia de nevasta pe loc, orbit de frumusețea ei.
- "Dar nu știm nimic unul despre celalalt", spune ea.
- "Dar nu-i nimic, aflam pe parcurs, ne descoperim încetul cu încetul", o liniștește el.
Asa ca ea a acceptat, s-au căsătorit, si au plecat in luna de miere la mare. Intr-o dimineață, pe când erau la plaja pe marginea piscinei, el se ridica de pe șezlong, se cațără la trambulina de 10 metri si executa o săritură șurub cu 2 întoarceri la 90 de grade si o rotație completa, apoi o intrare perfecta in apa la aterizare. Dupa încă vreo câteva demonstrații, se întoarce înapoi pe sezlong ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
- "Ai fost incredibil, iubitule", il întâmpină ea, inca surprinsa de reprezentație.
- "Am fost campion olimpic la sărituri. Vezi, ti-am spus ca ne vom cunoaște încetul cu încetul."
Ea se ridica de pe șezlong, intra in piscina si începe sa înoate. Dupa 50 de lungimi de bazin, fără pauza, se intoarce înapoi pe șezlong, nearatand nici cel mai mic semn de oboseala.
- "Ooo, incredibil, te pomenești ca si tu ai fost campioana la vreo proba de rezistenta la înot?"
- "Nu", spune ea, "am fost curvă la Brăila , dar lucram pe ambele maluri ale Dunării..."

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Scrisoare de bun ramas

Sotia scrie: "Draga sotule, iti scriu aceasta scrisoare ca sa iti zic ca te las pentru ceva mai bun. Am fost o buna nevasta pentru tine in ultimii 7 ani, si nu trebuie sa iti demonstrez asta. Aceste ultime 2 saptamani au fost un infern; seful tau azi m-a sunat sa imi ...spuna ca ti-ai dat demisia, si se pare ca e ultima ta 'bravura'. Saptamana trecuta te-ai intors acasa si nu ti-ai dat seama ca m-am tuns si mi-am facut unghiile, ca am gatit mancarea ta preferata si ca aveam pe mine o noua marca de lenjerie intima. Te-ai intors acasa, ai mancat in 2 minute si te-ai dus imediat la culcare dupa ce ai vazut meciul. Nu imi mai spui ca ma iubesti, nu ma mai atingi...

Nu stiu daca faci misto de mine, daca nu ma mai iubesti, dar orice ar fi eu te las. Noroc bun!

Semnat: Nevasta-ta. P.S.: Daca vroiai sa ma cauti, sa nu o faci. Eu si frate-tau ne-am mutat la Alba-Iulia, si traim impreuna."



Sotul raspunde : "Draga nevasta, nimic nu mi-a completat ziua de azi, cum faptul ca am citit scrisoarea ta. E adevarat ca am fost casatoriti pentru 7 ani, dar nu ai fost nici pe aproape de a te comporta ca o buna nevasta. E asa de rau intre noi, incat nu poate functiona. Mi-am dat seama ca te-ai tuns saptamana trecuta, dar primul lucru la care m-am gandit a fost 'zici ca e barbat '. Mama m-a invatat sa nu zic nimic, daca nu am ceva dragutz de zis. Ai gatit mancarea mea preferata, dar cred ca m-ai incurcat cu frate-meu, pentru ca eu nu mai mananc carne de porc de 12 ani. M-am culcat cand am vazut lenjeria ta noua, pentru ca avea inca eticheta cu pretul pe ea: 490 de lei. Am sperat sa fie doar o coincidenta cu faptul ca in acea zi frate-meu mi-a cerut 500 de lei imprumut. Cu toate aceastea simteam ca te iubesc, si speram sa iesim din criza. Asa ca, atunci cand am aflat ca am castigat 10 milioane de € la lotto, mi-am dat demisia si am cumparat 2 bilete pentru Bora-Bora. Dar cand m-am intors acasa erai deja plecata. Cred ca totul se intampla cu un anume motiv deci. Sper ca viata sa iti fie plina de tot ce ti-ai dorit vreodata. Avocatul mi-a spus, ca din cauza scrisoarei pe care mi-ai lasat-o nu vei avea nici un leu de la mine.Ai grija de tine!

- Semnat: Bogat ca dracu...si liber! P.S.: nu stiu daca ti-am zis vreodata, dar fratele meu, inainte se numea Maria, nu Marian. Sper ca asta nu e o problema pentru tine.

vineri, 25 noiembrie 2011

Bancuri pentru fiecare zodie

Berbec:O domnisoara "berbec" ii spune prietenei:
- Draga, mi se pare foarte ciudat ce se intampla: de fiecare data cand cunosc un barbat mai ca lumea, aflu fie ca e el insurat, fie ca sunt eu maritata.

Taur:La un an dupa ce s-a casatorit cu o "taurita", el intra in dormitor tinand in mana doua pastile de nurofen si un pahar de apa.
- Ce faci cu pastilele alea, intreaba sotia.
- Sunt pentru durerea ta de cap.
- Dar nu ma doare capul!
- Ha-ha, te-am prins…

Gemeni:O domnisoara din zodia gemenilor este invitata la dans:
- Domnisoara, se poate?…
- Da, dar hai mai intai sa dansam.

Rac:O tanara "rac" este abordata la o petrecere:
- Domnisoara, dansezi?
- Stai numai putin, s-o intreb pe mama.
- Intreab-o, te rog, si daca putem sa facem sex, ca sa nu faci doua drumuri.

Leu:O "leoaica" ii spune prietenului ei din copilarie:
- Cand ma voi marita eu, sa stii, multi barbati vor suferi.
- Pai cu cati vrei sa te mariti?

Fecioara:O bebelusa nascuta in zodia fecioarei este inca la maternitate.
- Tu esti fetita?, o intreaba baietelul de langa.
- Da, raspunde ea.
- Si care e diferenta intre noi, baieteii, si voi, fetitele?
- Stai sa plece asistenta de aici si iti arat.
Dupa ce pleaca asistenta, bebelusa ridica paturica si ii arata:
- Vezi acum? Noi, fetitele, avem sosetutele roz!

Balanta:Dupa o cearta, iubitul tinerei "balante" pleaca suparat si, trantind usa , ii spune prietenei sale:
- Si, daca te intereseaza, nici macar nu esti buna la pat!
Mustrat de constiinta, ceva mai tarziu, el isi da seama ca a exagerat si o suna. Degeaba, ea nu raspunde. El inisista si, dupa vreo trei ceasuri are noroc:
- Ce faci, draga, de ce nu raspunzi?
- Scuza-ma, iubitule, eram in pat.
- Pai ce faceai in pat la ora asta?
- Ceream o a doua opinie.

Scorpion:O tanara nevasta "scorpion" ii marturiseste prietenei ei:
- Cred ca vreau sa-mi omor barbatul, dar nu stiu cum.
- Stii cum? Am citit eu intr-o carte: fa mult sex cu el. Epuizeaza-l. O sa il slabesti si pana la urma o sa-si dea duhul.
Dupa cateva luni, prietenele se intalnesc din nou. Sotia arata jalnic, in schimb sotul parea destul de fericit.
- Ce mai faci?, o intreaba prietena.
- Eu ca eu, ii zice ea la ureche, dar uita-te la prostul asta, habar n-are ca e pe moarte!

Sagetator:O "sagetatoare" este intrebata de sotul ei:
- Mi-ai simtit lipsa ieri, iubito?
- Cum, draga, n-ai dormit acasa?

Capricorn:O tanara doamna "capricorn" urmeaza sa primeasca o mostenire si vorbeste cu prietena ei despre acest subiect:
- Ah, cand vei avea toti acei bani, n-ar mai trebui sa faci sex cu sotul tau ca sa iti cumpere rochii, ii spune, cu invidie, prietena.
- Da, draga, in sfarsit voi putea sa platesc pe cineva sa faca asta!

Varsator:Prietena unei "varsatoare" isi face curaj si ii spune:
- Iubitul tau te insala.
- Ah, draga, dar stiu de mult.
- Stii si cu cine?
- Da, stiu si cu cine, stiu si de ce, dar nu prea stiu cu ce.

Pesti:In timp ce barbatul ei era plecat in delegatie, o "pestoaica" isi cheama cativa prieteni pe-acasa. Sticlele se golesc una cate una, hainele dispar, muzica e data la maxim, cand usa se deschide si in camera intra sotul. Ea isi aduna puterile, isi trage o camasa pe ea, da peste cap un pahar si spune:
– Si-acum iar incepem: gelozii, suspiciuni…

joi, 20 octombrie 2011

Jurnalul unei femei

Ziua 0:
Puturosul iar sta înfipt în fotoliu la televizor cu telecomanda si berea în mâna, aşteptând ca eu să fac totul în casă.
Ziua 1:
Azi am sărbatorit 25 de ani de căsătorie…şi nu prea a fost prea mult de sărbătorit. Când a venit momentul să retrăim noaptea nunţii, el s-a închis în baie şi a plâns.
Ziua 2:
Azi el mi-a zis ca are să-mi zică un secret. Mi-a zis că e impotent şi doreşte ca eu să fiu prima care află acest lucru. De fapt nu mi-a zis nimic ceea ce nu ştiam! De fapt el crede că nu am remarcat încă acest lucru.
Ziua 3:
Căsătoria noastră e pusă în dificultate. O femeie are dorinţe.
Ieri am văzut un film erotic şi am izbucnit în plâns.
Ziua 4:
S-a întâmplat o minune! Pe piaţă există un nou m edi cament care îi va rezolva “problema”…se numeşte Viagra. I-am zis că dacă va lua Viagra, totul va fi ca în noaptea nunţii. Cred că asta va avea un efect pozitiv.
I-am înlocuit calmantele cu această Viagra, în speranţa că îi va creşte şi altceva decât pofta de mâncare.
Ziua 5:
Ce fericire!!!
Ziua 6:
Ce fumoasă e viaţa!!! Dar e totuşi dificil să scrii când faci asta.
Ziua 7:
Cred ca Viagra asta i se ridică la cap. Ieri am fost la McDonald’s şi vânzatorul m-a întrebat daca vreau un Big Mac. El a crezut că e vorba de el. E totuşi drăguţ. Nu cred că am fost mai fericită vreodată.
Ziua 8:
Nu am vreme să mai scriu. S-ar putea să mă prindă.
Ziua 10:
Mă simt de parcă aş fi ameţită. E ca şi cum ai trăi împreună cu o maşină de găurit. Azi dimineaţă m-am trezit lipită de pat. Mă dor până şi subţiorile. El e un porc.
Ziua 12:
Azi îmi doresc ca el să fi fost homosexual. Am încetat să mă mai machiez, să mă mai spăl pe dinţi… el e tot timpul în urma mea.Pâna şi căscatul a devenit periculos…
Am început să mă îmbrac ca o călugăriţă numai spre a-l opri, dar asta îl aţâţă şi mai tare. Ajutooor!…
Ziua 13:
Nemernicul a început să se plângă de dureri de cap. Azi îmi doresc să-i explodeze scula. Cred că o să-i propun să treacă din nou la calmantele lui.
Ziua 14:
A trecut din nou pe calmante. Puturosul iar stă înfipt în fotoliu la televizor cu telecomanda si berea în mâna, aşteptând ca eu să fac totul în casă...

miercuri, 19 octombrie 2011

Rugaciuni

RUGACIUNEA UNEI FEMEI

Doamne, acuma, inainte de a merge la culcare, ma rog cu multa credinta, sa-mi daruiesti un barbat frumos, inteligent, puternic, dragastos si supus. Sa fie compozitor, poet, sa aiba mult umor, din acela pe care eu il inteleg. Sa-i placa familia si prietenii mei si nu fotbalul. Sa nu sforaie si sa urineze asezat, fara sa stropeasca prin baie. Sa nu ma faca sa astept atunci cand spune ca ma va suna. Sa ajunga la timp acasa, fara sa miroasa a sapun necunoscut. Sa stiu mereu unde este, mai putin cand imi cumpara flori si cadouri, sau sa-mi faca serenade. Sa-mi dea 3 ore sa ma aranjez atunci cand spune ca vom iesi, sa lesine de emotie cand ma vede, sa danseze mai bine decat Fred Astaire. Sa aiba un serviciu foarte bine remunerat. Sa fie generos si cand cheltuiesc banii sa nu se supere. Sa stie sa gateasca si sa-i placa sa ajute la treburile casei. Sa-i placa sa ramana ore intregi ascultandu-ma. Sa gandeasca inainte de a vorbi si sa spuna adevarul, numai adevarul si nimic altceva decat adevarul. Sa-mi traga scaunul cand ma asez la masa, sa-mi deschida portiera la masina si sa stie sa-mi faca masaj pe spate. Sa ma vada slaba mereu, mereu. Sa inteleaga durerile mele de cap si sa-mi aduca micul dejun la pat.Da-mi Doamne un barbat fidel, dragastos, care sa ma iubeasca cu respect si cu pasiune, numai pentru mine si nu pentru marimea sanilor mei. Sa nu aiba ochi pentru nici o alta femeie si sa-mi spuna mereu ce frumoasa ma vede si ce noroc a avut sa ma intalneasca. Te rog Doamne, da-mi barbatul care ma va iubi pana la moarte !
A M I N.


RUGACIUNEA UNUI BARBAT

Doamne, te rog, daruieste-mi o blonda, surdo-muta si nimfomana, cu niste tzatze enorme si sa fie fiica unui distribuitor national de bere.
A M I N



vineri, 30 septembrie 2011

Logica

Domnul si doamna au iesit la plimbare...
Merg ei ce merg - trece un barbat... Ce sa spun! Figura - de om onorabil. Corp - atletic. Haine - ultima moda de la Paris.
Barbatul o saluta pe doamna si ea raspunde.
- Cine-i asta? intreaba domnul.
Doamna raspunde:
- Este un membru al cercului meu...
Mai merg ei ce mai merg - iar trece un barbat... ce sa spun! Figura - de om onorabil, cum am spus. Corp - atletic, cum am spus. Haine - ultima moda de la Paris, cum am spus. Barbatul o saluta pe doamna si ea raspunde.
- Dar asta, asta cine-i? intreaba domnul.
Raspunde doamna: Este un alt membru al cercului meu...
Mai merg ei cit mai merg - si trece o femeie... ce sa spun! Figura - Gioconda. Corp - manechin. Haine - ultima moda de la Paris, cum am mai spus. Domnul o saluta si ea raspunde!
- Cine-i asta? Cine-i asta? intreaba doamna.
Raspunde domnul:
- Este un cerc al membrului meu...