Se afișează postările cu eticheta diverse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta diverse. Afișați toate postările

marți, 26 mai 2015

Definitii

TURISM
Activitate ce constă în a transporta nişte oameni care s-ar fi simţit mai bine acasă, în locuri care ar arăta mai bine fără ei.
ADOLESCENŢA
Tristeţea de a fi singur, dorinţa de a fi doi, teama de a fi trei.
AJUTORUL PENTRU LUMEA A TREIA
Ajutor plătit de săracii din ţările bogate pentru a ajuta bogaţii din ţările sărace.
BOLERO
Vesta scurtă spaniolă pusă pe muzică de Ravel.
CĂSĂTORIE
Unire care face două persoane să suporte lucruri pe care n-ar fi trebuit să le
suporte vreodată dacă ar fi rămas singure.
A COMPLICA
Nimic nu e mai complicat decât a simplifica, nimic nu e mai simplu decât a complica.
CONSULTANT
Specialist care-ţi ia ceasul de la mâna, îţi spune cât e ora şi te face
să-i plăteşti serviciul.
CURTEA CU JURI
Grup de douăsprezece persoane trase la sorţi pentru a decide cine, dintre acuzat şi victimă, are cel mai bun avocat.
DEMOCRAT
Prea sărac pentru a fi capitalist şi prea bogat pentru a fi comunist.
DEMOCRAŢIE
Regim în care fiecare are dreptul să susţină că e sub dictatură.
DICTATURA
Regim în care toata lumea trebuie să spună că e democraţie.
DEZILUZIE
Sentiment resimţit atunci când posteriorul superb pe care-l admirai nu coincide cu faţa care se întoarce.
DIPLOMAT
Cel care-ţi spune să te duci la dracu' cu o asemenea eleganţă încât îţi şi vine să te duci.
ECOU
Fenomen natural care are întotdeauna ultimul cuvânt, chiar şi cu o femeie.
ECONOMIST
Expert care va fi capabil să spună mâine de ce nu s-a întâmplat azi ceea ce a prezis ieri.
ECONOMIE
Sumă pe care o pui deoparte pentru a o avea dinainte ca să-ţi asiguri astfel dinapoia.
GENEALOG
Cercetător gata să vă urmăreasca strămoşii atât de departe cât vă ţine punga.
A HORCĂI
Mod de propagare a zgomotelor (zvonurilor) de ultimă oră.
ÎNCREDERE
Libertate acordată unei persoane pentru a face prostii.
MIZERIE
Situaţie economică în care ai avantajul că elimină teama de hoţi.
MOŞTENITOR
Rudă apropiată care vă ia pulsul de fiecare dată când vă strânge mâna.
PĂRINŢI
Cuplu care învaţă un copil să vorbească şi să meargă, pentru ca mai târziu să-i spună să stea jos şi să tacă din gură.
PESIMIST
Un optimist cu experienţă.
PEŞTE
Animal acvatic care creşte extrem de rapid între momentul în care este prins şi momentul în care pescarul îl descrie prietenilor săi.
POLITICĂ
O chestie care are rolul de a împiedica oamenii să se ocupe de ceea ce-i priveşte.
PORTJARTIER
Accesoriu feminin a cărui dispariţie din cauza ciorapilor cu chilot a dus la
falimentul a numeroase cinematografe de cartier.
PROGRAMATOR
Cineva care rezolvă o problemă pe care n-o aveaţi într-un mod pe care nu-l înţelegeţi.
PSIHIATRU
Specialist în domeniul inteligenţei care-i ajuta pe oameni să înţeleagă de ce sunt sonaţi.
RABLĂ
Automobil dintr-o altă epocă în care toate piesele fac zgomot, cu excepţia radioului.
STATISTICIAN
Persoană care consideră că sunteţi la temperatură potrivită atunci când staţi cu capul în congelator şi picioarele în cuptor.
UŞOARĂ
Se spune despre o femeie care are aceeasi morală sexuală ca şi bărbaţii
SUPOZITOR
Invenţie care va rămâne în anale....

miercuri, 6 februarie 2013

Dex online


ABUZ = fără buze

ACRU = unitate de măsură a acrelii. Ex: Tata are o soţie de 3 acri şi o soacră de 5.

ACTRIŢĂ = matriţă pentru fabricarea acelor

AMÂNAT = fără mâini

APOI = apă mare

APOPLEXIE = stare de disconfort creată de apa provenită de la vecin, neconvenţional, prin tavan

AŢÂŢAT = fără sâni

BASCĂ = femeie din Pirinei, cu marginile îndoite înăuntru

BIRMANIA = predispoziţie maladivă a unui ministru de finanţe de a pune noi taxe şi impozite

BIROCRAŢIE = democraţie originală, bazată pe încasarea cat mai multor biruri, cam ca la noi

BIZAR = zar dublu

BOSUMFLAT = şef supraponderal

CELULOZĂ = boală căpătată în închisoare

CHILOT = moldovean ce chilotează un avion

COLONEL = intestinul subţire

COMBINEZON = lenjerie uşoară, transparentă, purtată de lucrătorii de pe combine

GHINIOANE = varianta moldovenească pentru ardelenescul "Bine, Ioane"

ÎMPRĂŞTIERE = rezultatul procesului prin care beţivii se fac prastie

ÎNCHINARE = transport către China

ÎNFOCARE = transformare în focă

ÎNVINUIRE = procesul de fermentare a mustului

ÎNVIORAT = prevăzut cu vioară

LEŞINĂ = pe unde circulă "le tren"

MĂCEL = mac mic

MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri

MICROSCOP = scop mărunt

MOPS = câine care a făcut ceva box la viaţa lui

NASOL = amintiri despre viitor

NASTURE = plasture pentru nas

PAPANAŞ = naşul Papei

PAPARUDE = rudele Papei

PIRELLI = firmă care a dat faliment când or venit moldovenii cu "firma pi buni"

PIRON = locul unde opreşte trenul în gara din Iaşi

MOLIERE = cutiuţe în care se păstrează naftalina

MONOLOG = olog de un picior

BIOLOG = olog de ambele picioare

SEXOLOG = olog de ...

PLASTURE = nasture din material plastic

PRUDENT = pastă de dinţi cu extras de prune

RATEU = pateu din carne de raţă

SCARABEU = cetăţean ce locuieşte la bloc, la scara a doua; din aceeaşi familie de cuvinte se cunosc scaraceu şi scaradeu

SCUMPETE = termen drăgăstos adresat femeii iubite pe timp de inflaţie

SOIOS = de soi

TRACTOR = actor cu mult trac

TUTUN = a-a-arma de-de-de a-a-artilerie

ŢURŢUR = sunetul soneriei, iarna

VEDETĂ = nava mică de război care se bucură de o deosebită popularitate

YETI = filmul lui Spielberg, "E.T.", pe ecranele Iaşiului

miercuri, 28 noiembrie 2012

Anunturi romanesti


Vand voal pentru mirese cu gaurele mici.
Esti analfabet? Scrie-ne azi si te ajutam pe gratis.
Service Auto. Ridicam si livram masina gratuit. Daca ne incerci o data, nu mai pleci in alta parte.
Vand caine: mananca orice si ii plac foarte mult copiii.
Cautam barbat pentru lucru la fabrica de dinamita.Trebuie sa fie dispus sa calatoreasca.
Castron pe placul oricarei gospodine cu fund rotund pentru batere eficienta.
De vanzare: birou de epoca pentru o doamna cu picioare subtiri si sertare largi.
Prajitor de paine: Un cadou apreciat de intreaga familie. Arde painea automat.
Masini uzate: De ce sa te duci in alta parte ca sa fii pacalit? Vino aici.
Cautam un om sa aiba grija de un lot de vaci care nu fumeaza .
Vand pat pentru copil cu picioare de fier.
Tanara doamna, draguta, inteligenta, caracter, familie buna, doreste casatorie cu domn bine situat care sa aiba si autoturism. Ofertele se vor adresa subsemnatei, insotite de fotografia autoturismului.
Asociatie de locatari, angajeaza fochist de inalta presiune.
Cautam femeie la fetita in varsta si nefumatoare.
Vand masina de cusut mana si picior.
Vand butelie de aragaz cu reseu si frigider.
Vand patut copil facut la comanda pentru pretentiosi.
Inchiriez camera la doua fete incadrate cu un singur pat.
Cumpar imbracaminte de dama deosebita si putin intrebuintata.
Confectionez si incaputez cizme pentru barbati cu inlocuitori de calitate..
Ofer loc de veci liberabil prin schimb.
Ofer recompensa celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu ca l-au vazut cu o femeie in masina in ziua de 18 Iunie, pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Va rog sa veniti sa depuneti marturie si la tribunal.Paul Ionescu.
La un concurs de animale, in cadrul unei sarbatori agricole, s-a afisat programul:- ora 10.00 - prezentarea invitatilor.- ora 12.00 -prezentarea animalelor..- ora 14.00 - masa comuna.
Intr-o croitorie de dama: Fustele se ridica zilnic intre orele 10.00 si 14.00.
Consumati cu incredere supa de pasare vegetariana.
Servim cu frisca clientela bine batuta.
Avem frisca batuta toata ziua.
Nu servim minori sub 18 ani.
Nu servim in stare de ebrietate.
Avem ciorapi de femei lungi.
Confectionam costume de dama la proba a doua.
Croim rochii pentru dame de lux!
Confectionam posete si genti si din pielea clientului.
via Facebook

joi, 13 septembrie 2012

Derapaje cognitive



- Doctore, ma chinuie ingrozitor coloana. (Constantin Brancusi)
- Posteritatea va crede ca am avut un singur ou. (Cristofor Columb)
- Femeile cu picioare lungi, sunt cele mai bune la pat. (Procust)
- Duc o viata regulata; ma culc la sapte, ma scol la sapte. (Alba ca Zapada)
- Femeia model trebuie sa fie tanara. (Corneliu Baba)
- A fost nunta cu dar, dar nu cine stie ce! (Zamfira)
- N-aveti, cumva, un foc? (Nero)
- Si totusi, se invarteste! (Galileo Galilei la un chef)
- Suntem rude, dar foarte indepartate. (Fratii Grimm)
- Eu sunt o exceptie: mi-am facut carul vara. (Nicolae Grigorescu)
- De cand cu politica, am tras poezia pe linie moarta. [A.(carul) Paunescu]
- Justitia noastra este bolnava. (un doctor in drept)
- Am fost corigent la zoologie si literatura. (La Fontaine)
- Am oscilat intre Scoala Ardeleana si Scoala Militara. (Petru Maior)
- Aria cercului se bucura de o celebritate nemeritata. (Giuseppe Verdi)
- Noi vrem pamant! (un extraterestru)
- Nu intrati in marile Complexe cu sotia. (Freud)
- Am picat la tanc! (Aurel Vlaicu)
- Tabloul lui Dali este lipsit de simboluri. (Mendeleev)
- Intr-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la patrat. (Pitagora)
- Cand pun mana pe un roman bun, nu-l las pana nu-l termin. (Cleopatra)
- Cartea mea de capatai este “Dupa douazeci de ani”. (Silviu Brucan)
- Ma duc sa ma caut. (Fiul ratacitor)
- Astept Ziua Recunostintei. (Penes Curcanul)
- Ce mica-i lumea! (Gulliver in tara piticilor)
- Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus)
- Toti oamenii de valoare au zburat din Romania . (Henri Coanda)
- De fapt, la tara eu n-am vara, ci un var. (George Toparceanu)
- Vrem sa ne pastram limba si portul. (un constantean - Radu Mazare)
- Ca orice om, am fost si eu la stramtoare. (Magellan)
- Marile cuceriri le-am facut in moteluri. (Gingis-Han
- Eu stau, tu stai, el sta. (Imnul de stat)
- Ostenii mei, astazi avem exercitii de tragere. (Vlad Tepes)
- Americanii s-au obisnuit cu in-sula in coasta. (Fidel Castro )
- Am ajuns in America pentru ca m-a trimis nevasta dupa cartofi. (Cristofor Columb)
- Forma mea de protest este demonstratia. (Pitagora)
- Nu sunt de acord cu femeile care isi spioneaza barbatii. (Mata-Hari)

vineri, 16 decembrie 2011

Corporatist in 10 pasi

1. Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare . Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti.
2. Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe
tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.
3. La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele ­invi­dioase,
taică-tău bea în cinstea ta.
4. Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă. Domnişoară la
50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, „nebuna de la
cinci“. Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.
5. După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi
maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar. Ţi se zice
„Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă
fotbal cu ghiozdanul tău.
6. Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi
trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare mă-ta mare
zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia. Stai la cămin şi te
descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti
printre fruntaşi.
7. În ultimul an de facultate, te duci internship. Stai opt luni neplătit, după
opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul
minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită
încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase
pe tac-tu şi să vină să stea cu tine.
8.La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti
ultra-obedient şi pupincurist. Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi
te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii
nişte bani.
9. Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la
Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge,
bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.
10. Eşti avansat. Ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi
maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia. Bunică-ta
a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu
eşti fericit, dar eşti împlinit.

vineri, 25 noiembrie 2011

Bancuri pentru fiecare zodie

Berbec:O domnisoara "berbec" ii spune prietenei:
- Draga, mi se pare foarte ciudat ce se intampla: de fiecare data cand cunosc un barbat mai ca lumea, aflu fie ca e el insurat, fie ca sunt eu maritata.

Taur:La un an dupa ce s-a casatorit cu o "taurita", el intra in dormitor tinand in mana doua pastile de nurofen si un pahar de apa.
- Ce faci cu pastilele alea, intreaba sotia.
- Sunt pentru durerea ta de cap.
- Dar nu ma doare capul!
- Ha-ha, te-am prins…

Gemeni:O domnisoara din zodia gemenilor este invitata la dans:
- Domnisoara, se poate?…
- Da, dar hai mai intai sa dansam.

Rac:O tanara "rac" este abordata la o petrecere:
- Domnisoara, dansezi?
- Stai numai putin, s-o intreb pe mama.
- Intreab-o, te rog, si daca putem sa facem sex, ca sa nu faci doua drumuri.

Leu:O "leoaica" ii spune prietenului ei din copilarie:
- Cand ma voi marita eu, sa stii, multi barbati vor suferi.
- Pai cu cati vrei sa te mariti?

Fecioara:O bebelusa nascuta in zodia fecioarei este inca la maternitate.
- Tu esti fetita?, o intreaba baietelul de langa.
- Da, raspunde ea.
- Si care e diferenta intre noi, baieteii, si voi, fetitele?
- Stai sa plece asistenta de aici si iti arat.
Dupa ce pleaca asistenta, bebelusa ridica paturica si ii arata:
- Vezi acum? Noi, fetitele, avem sosetutele roz!

Balanta:Dupa o cearta, iubitul tinerei "balante" pleaca suparat si, trantind usa , ii spune prietenei sale:
- Si, daca te intereseaza, nici macar nu esti buna la pat!
Mustrat de constiinta, ceva mai tarziu, el isi da seama ca a exagerat si o suna. Degeaba, ea nu raspunde. El inisista si, dupa vreo trei ceasuri are noroc:
- Ce faci, draga, de ce nu raspunzi?
- Scuza-ma, iubitule, eram in pat.
- Pai ce faceai in pat la ora asta?
- Ceream o a doua opinie.

Scorpion:O tanara nevasta "scorpion" ii marturiseste prietenei ei:
- Cred ca vreau sa-mi omor barbatul, dar nu stiu cum.
- Stii cum? Am citit eu intr-o carte: fa mult sex cu el. Epuizeaza-l. O sa il slabesti si pana la urma o sa-si dea duhul.
Dupa cateva luni, prietenele se intalnesc din nou. Sotia arata jalnic, in schimb sotul parea destul de fericit.
- Ce mai faci?, o intreaba prietena.
- Eu ca eu, ii zice ea la ureche, dar uita-te la prostul asta, habar n-are ca e pe moarte!

Sagetator:O "sagetatoare" este intrebata de sotul ei:
- Mi-ai simtit lipsa ieri, iubito?
- Cum, draga, n-ai dormit acasa?

Capricorn:O tanara doamna "capricorn" urmeaza sa primeasca o mostenire si vorbeste cu prietena ei despre acest subiect:
- Ah, cand vei avea toti acei bani, n-ar mai trebui sa faci sex cu sotul tau ca sa iti cumpere rochii, ii spune, cu invidie, prietena.
- Da, draga, in sfarsit voi putea sa platesc pe cineva sa faca asta!

Varsator:Prietena unei "varsatoare" isi face curaj si ii spune:
- Iubitul tau te insala.
- Ah, draga, dar stiu de mult.
- Stii si cu cine?
- Da, stiu si cu cine, stiu si de ce, dar nu prea stiu cu ce.

Pesti:In timp ce barbatul ei era plecat in delegatie, o "pestoaica" isi cheama cativa prieteni pe-acasa. Sticlele se golesc una cate una, hainele dispar, muzica e data la maxim, cand usa se deschide si in camera intra sotul. Ea isi aduna puterile, isi trage o camasa pe ea, da peste cap un pahar si spune:
– Si-acum iar incepem: gelozii, suspiciuni…

luni, 21 noiembrie 2011

Definitia frigului

* +20°C - Grecii imbraca puloverele (daca si le gasesc).
* +15°C - Cei din Hawaii pornesc caloriferele (daca le au).
* +10°C - Americanii tremura, rusii seamana porumb.
* +5°C - Iti poti vedea respiratia. Masinile italiene nu mai pornesc. Norvegienii fac o baie. Rusii conduc cu geamurile deschise.
* 0°C - Apa ingheata in America, in Rusia doar se intareste.
* -5°C - Masinile franceze nu mai pornesc.
* -10°C - Incepi sa planuiesti o vacanta in Australia .
* -15°C - Pisica insista sa doarma in patul tau. Norvegienii imbraca puloverele.
* -18°C - Primaria din New York porneste caloriferele. Rusii fac ultimul picnic din sezon.
* -20°C - Masinile americane nu mai pornesc. Cei din Alaska incep sa poarte maneci lungi.
* -25°C - Masinile germane nu mai pornesc. Cei din Hawai sunt morti.
* -30°C - Politicienii incep sa discute despre cei fara locuinte. Pisica prefera sa doarma in pijamaua ta.
* -35°C - Prea frig pentru a mai gandi. Masinile japoneze nu mai pornesc.
* -40°C - Planuiesti o baie fierbinte care sa dureze doua saptamani. Masinile suedeze nu mai pornesc.
* -42°C - Transporturile sunt oprite in Europa. Rusii mananca inghetata pe strada.
* -45°C - Toti grecii sunt morti. Politicienii chiar incep sa faca ceva pentru cei fara locuinte.
* -50°C - Genele incep sa ti se lipeasca atunci cand clipesti. In Alaska, oamenii isi inchid ferestrele de la baie.
* -60°C - Ursii albi incep sa migreze spre sud.
* -70°C - Iadul ingheata.
* - 73°C - Serviciile speciale finlandeze il evacueaza pe Mos Craciun din Laponia. Rusii poarta caciuli cu urechi.
* -80°C - Avocatii baga mainile in propriile buzunare.
* -114°C - Alcoolul etilic ingheata. Rusii nu sunt fericiti.
* -273°C - Zero absolut, miscarea atomilor se opreste. Rusii poarta cizme.
* -295°C - 90% din planeta e moarta. Echipa de fotbal a Rusiei devine campioana mondiala.


miercuri, 26 octombrie 2011

Ghici ce lipseste

Ghiceste literele care lipsesc din urmatoarele cuvinte:

1. BOO_S
2. _ _ NDOM
3. F_ _K
4. P_N_S
5. PU_S_
6. S_X


vezi mai jos raspunsurile:

.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.

1. BOOKS 2. RANDOM 3. FORK 4. PANTS 5. PULSE 6.SIX
Le-ai gresit pe toate, nu-i asa?

joi, 22 septembrie 2011

Ghicitori nevinovate din folclorul romanesc:

*E rotunda și e cârnă și cu capu-n jos atârnă! (ghinda)
*Din carne e crescuta, tare și osoasa. O parte-i belita și alta-i flocoasa. (pana de găscă)
*Deget nu e, unghie n-are, dar atârnă-ntre picioare. Orișicine se întrece, s-o apuce și s-o frece. (tata vacii)
*Cine se urca, o baga, o freacă, coboară, se spala și pleacă? (coșarul)
*Ce se plătește, se belește, se suge când e tare și curge când e moale? (înghețata)
*În față măreață, pe margine creață, în spate o lingi, în fata o-mpingi. (marca postala, timbrul)
*Piele vie, piele moarta, dai din fund și intra toată. (cizma)

miercuri, 21 septembrie 2011

Semne bizare si interpretarea lor stiintifica

S-a varsat sarea – o sa te certi
S-a varsat zaharul – o sa te impaci
S-a varsat cocaina – o sa ai halucinatii si vedenii fantasmagorice
Vi se zbate ochiul – vrea sa scape
V-a cazut sapunul – se va intampla ceva neasteptat
Randunelele zboara foarte jos – va fi ploaie
Vacutele zboara foarte jos – s-a varsat cocaina
A plesnit oglinda – O sa vi se intample ceva rau
A plesnit elasticul de la chiloti – o sa vi se intample o rusine mare sau o
rusine mica
A plesnit prezervativul – mai bine plesnea oglinda
A trecut pisica neagra prin fata – asteptati sa va plesneasca prezervativul, dorindu-va ca mai bine sa fi plesnit oglinda
A cazut o stea – pana si stelele se impiedica, puneti o dorinta
Va mananca palma stanga – o sa primiti bani, si o sa va manance nasul
Va mananca palma dreapta – vedeti un dermatolog, aveti raie
Va mananca nasul – veti da chef, daca v-a mancat palma stanga
Va mananca fundul – o sa vi se intample o aventura
Va mananca organul sexual – veti cauta doctorul
Nu vi s-a deschis parasuta – v-a mancat in fund, mai ales ca v-a crapat si oglinda
Va intalniti cu cosarul – ati baut la crasma pana la 3 dimineata
Va intalniti cu o gravida – te bucuri ca nu ti-a plesnit prezervativul

vineri, 29 iulie 2011

Dictionar de resurse umane

1. “Abilitatea de a învăţa lucruri noi” - o să ai nevoie de această abilitate de a învăţa cum să tragi de salariu două luni, cum să faci economie la mâncare, etc

2. “Echipa tânăra” – nu ne permitem decât studenţi

3. “Mediu tânăr şi dinamic” – schimbăm studenţii în fiecare an

4. “Cu dorinţă de autodepăşire zilnica” – azi 8 ore la muncă, mâine 8.5, poimâine 9, peste 6 luni, 16…etc

5. “Junior” – scriem asta în titlu ca să fie clar cât plătim, vin acum şi cerinţele

6. “Mediu competitiv” – colegi care te sapă

7. “Pachet salarial motivant” – te motivează să cauţi în permanenţă şi altceva

8. “Telefon de serviciu” – trebuie să avem o metodă de a da de tine şi sâmbătă

9. “Creativitate” – O să mai faci şi munca altora

10. “Conditii de lucru la standarde occidentale” – Scaun cu spătar

11. “Program flexibil” - Se poate întinde oricât

12. “Companie în plină dezvoltare” - înseamnă că la interviu o să ţi-o băgam pe aia că o să te plătim doar la început prost, până ne ridicăm

13. “Persoana cu capacitate de a lucra independent” – cum ziceam, vei avea de lucru şi acasă

Şi ultimul dar nu cel din urmă :

14. “Simtul umorului” – mai ales în ziua de salariu

miercuri, 20 iulie 2011

Noile statusuri de Yahoo Messenger

MOLDOVA:
Cari dai o beri? (online)
Biau (busy)
Biau di rup la “Mat“ (stepped out)
Suntiem la chioshc…sa biem (be right back)
Sunt sub masa/ dupi casa (not at my desk)
Cari dai beeep cu secret ai? (on the phone)
Citesc eticheti/ Ma doari capu’ (invisible to everyone)
Coma alcoolica (offline)

POLITIENESC:
Raportez (online)
Fac proces verbal (busy)
Trecut la rutiera (stepped out)
Il bat p-asta si vin (be right back)
Duc plicu’ acasa (not at my desk)
Scuze sefu’, nu stiam! Gata, l-am iertat… (on the phone)
“La biblioteca” (invisible to everyone)
Cazut la datorie (offline)

EMO:
True (online)
Mananc si plang (busy)
Prospectez lumea, de pe acoperis (stepped out)
Cumpar lame (be right back)
Probez noile insigne (not at my desk)
Nu am chef sa vorbesc cu nimeni (on the phone)
Wishful thinking (invisible to everyone)
Cadeeeee ! Emo down. (offline)

RURAL:
In prispa (online)
Sunt la prashit lol (busy)
Plecat la oras (stepped out)
Imi bat nevasta (be right back)
Iesit la poarta (not at my desk)
Mi-am luat mobil (on the phone)
Sunt cu vicleshug (invisible to everyone)
Doborat de bautura (offline)

ECUMENIC:
Spovediti-va! (online)
Bag matanii/ Trag clopotul (busy)
Dupa anafura sau inmormantare (stepped out)
Degust impartasania (be right back)
La nunti/botezuri/cumetrii (not at my desk)
Bat toaca, da buzzz! (on the phone)
Imbracat civil (invisible to everyone)
Sunt la mama dracu’ (offline)

MANELISTI:
Pe turbosistem (available)
Numar bani (busy)
La Miss Piranda (stepped out)
Intorc caseta si vin (be right back)
Imi astept dedicatia pe Taraf (not at my desk)
Ascult muzica la telefon (on the phone)
Dusmanii pandeste (invisible to everyone)
Plang si blestem (offline)

marți, 14 decembrie 2010

Bancuri scurte

- Imagineaza-ti! Sotia mea a nascut in autobuz, intr-o aglomeratie infernala!
- Asta nu-i nimic. A mea, in aceleasi conditii, a ramas insarcinata!


El si ea, sex in draci. La un moment dat el ingheata intr-o pozitie de statuie. Dupa vreo 10 secunde, tipa intreaba:
- Ce faci?
- O figura noua. Am invatat-o de pe site-urile porno. Se cheama "buffering".



- Eu am ajuns in sfarsit la o intelegere cu sotia mea. O zi ma duc eu la cumparaturi, o zi ea.
- Si sunteti multumiti ?
- Bineinteles! O zi bem, o zi mancam …

Un fizician îi spune soţiei sale:
- Draga mea, eşti din ce în ce mai atrăgătoare!
- Aiurezi! Tu nu vezi cât m-am îngrăşat?!
- Păi, tocmai! Cu cât creşte masa, creşte şi forţa de atracţie...


Pe un şantier discuţii aprinse între meseriaşi despre care ar fi cea mai veche meserie de pe pământ:
ZIDARUL:
Noi suntem cei mai vechi meseriaşi, ia gândiţ-ivă cine a ridicat piramidele şi templele acum mii de ani ......
ZUGRAVUL:
Aaa… nu-i aşa, ia gândiţi-vă că încă de pe vremea când oamenii stăteau în peşteri pictau pereţii ... care-i tot un fel de "zugrăveală"
În timp ce discutau ei aşa, trece pe acolo un electrician care, auzind discuţia, le spune:
- Băi băieţi ca să terminăm discuţia, când Dumnezeu a spus "Să fie lumină !".... cablurile erau deja montate!

O fetita o intreaba pe mama sa:
- Mama, de ce tata e asa de chel?
- Deoarece are multa minte.
- Dar de ce tu ai asa de mult par pe cap?
- Mananca si taci!

Doamna Popescu si un domn cu cainele, in statia de autobuz. Cainele se apropie de femeie. Asta, nevricoasa, zice:
- Luati-va cainele de langa mine ca simt cum mi se urca un purice pe picior!
- Bobi, vino aici, doamna are purici!

Un tip cu jeepanu' vede ca s-a facut rosu si se opreste maiestuos la stop.
Un Fiat 500 vine in graba mare si bang! i se infige in spate.
Soferul jeepului simte o usoara zguduitura, se uita calm in stanga, in dreapta, nu vede nimic. Apoi pe ecranul computerului de bord apare un mesaj "New hardware found. Do you wish to install it?"

Soldatii la raport afara. Vine comandantul si spune: 
-Mai misca cineva?
O voce din spate raspunde:
-Pamantul, domnule comandant.
Comandantul:
-Cine a spus asta?
Raspunde din nou vocea:
-Galileo Galilei.
Comandantul:
-Galileo Galilei, un pas in fata!

O baba intr-un tramvai casca intr-una. Un politist de langa ea ii spune, chipurile ca sa-i faca educatie: 
- Hoo babo, ca ma inghiti!
La care baba ii raspunde:
-Lasa maica, nu te teme, ca pe voi oricum nu va inghite nimeni!




La Radio Erevan, un ascultător întreabă:
- Poţi să te descurci cu sexul slab ?
Radio Erevan răspunde:
- Da, dar e de preferat să fie tare.


Se duce vorba in lume ca ciobanul Gheo din creierii muntilor este cel mai tare barbat in scula de pe toata planeta. Au scris ziarele, au transmis televiziunile si,cum era normal, au inceput sa vina femeile cu oferte ca sa incerce minunea.
- Bade, eu sunt cea mai stramta.
- Bade, eu stiu 300 de pozitii.
- Bade, eu am tate mari etc.etc.
Badea Gheo sta sprijinit in bata si la toate ofertele raspundea imperturbabil:
- No, pentru treaba asta am pe Leana mea, nu-mi trebuie alta.
La sfarsit vine ultima oferta:
- Bade, eu fac si oral.
Sta Gheo putin pe ganduri si zice plictisit:
- No, apai ca treaba asta pot sa mi-o fac si singur.


O blondă frumoasă merge la ginecolog.
- Nu ştiu ce să mă mai fac, se vaită blonda. De fiecare dată când fumez, îmi vine să fac sex.
- Mai întâi, trebuie să vă linştiţi, zice doctorul. Haideţi să fumăm o ţigară.


 


O blonda îi povesteste alteia indignata:
- Închipuie-ti, ieri în timp ce ma plimbam prin oras, un ciudat, într-o masina sport, frâneaza brusc lânga mine si ma întreaba daca nu vreau sa fac o tura cu masina lui! Asa un tâmpit! Dar sa stii ca avea o locuinta super  misto!...


- Si cum va descurcati pe masina de scris?, întreaba seful secretara blonda.
- Nu stiu. Pe masina de scris n-am încercat înca...


O blonda îi povesteste prietenei sale:
- Ieri seara a venit seful meu la mine acasa, în vizita, si m-a violat!
- Si tu, tu nu te-ai aparat?
- N-am putut. Nu mi se uscase înca oja de pe unghii...


Orice om are un orizont intelectual; cind acest orizont se ingusteaza el atinge dimensiunile unui punct, si atunci respectivul spune:
"ACESTA ESTE PUNCTUl MEU DE VEDERE"

Se intalnesc 2 melci:
- E departe restaurantul?
- Nu, nu e departe. O iei la stanga pana joi si cum se face vineri o iei la dreapta.

vineri, 19 martie 2010

De la lume adunate

=============================

Se intalnesc doi ardeleni:
- De ce esti amarat, Ioane?
- Cum sa nu fiu amarat, mai Gheo, amu mi-o murit un bou...
- Eh, nu-ti fa griji ca ase ne-om duce toti, unu' dupa altu'...

=============================

Un barbat se duce la medic si ii spune:
- Domnule doctor vreau sa ma castrati !
- Ma omule ,esti sigur ? Vad ca esti tanar si puternic...
- Sigur domnule.
- Atunci, bine, semneaza aici...asa...si aici. Nu am timp acum sa discutam mai mult....
Dupa operatie,doctorul vine la pacient si-l intreaba:
- Spune-mi si mie de ce ai facut-o ?
- Pai m-am imprietenit cu o fata evreica si stiti la ei e un obicei mai ciudat ...
- Da ma dar asta e circumcizie.
- Pai eu cum am zis...???

=============================

Medicul:
- Sa stiti ca principalul vinovat al bolii dumneavoastra este alcoolul.
Pacientul:
- Multumesc, domnule doctor, bine ca nu sunt eu vinovat.

=============================

Un rus,un american si un tigan se duc la Polul Nord.
Dupa o vreme raman fara mancare.
Ei propun ca in fiecare zi sa-si taie cate ceva din corp sa manance.
In prima zi rusul isi taie o bucata din picior.
- Azi mancam pulpa!
A doua zi americanul isi taie din coaste.
- Azi mancam costita!
A treia zi vine randul tiganului. Seara isi deschide slitul. Fericiti ceilalti doi exclama:
- Asta seara mancam carnacior.
Tiganul:
- Ce carnacior! Un ceai cald si la culcare!

=============================

Directorul unui internat ii previne pe baieti :
- Daca da dracu' si-l prind pe unul din voi in dormitorul fetelor, il amendez cu 10 Euro; a doua oara il ard cu 20 de Euro si a treia oara cu 40 Euro !
Din spate, o voce timida :
- Dom' director, da' un abonament cat costa ?

=============================

De ce barbatii cu BMW-uri au succes la femei?
Simplu, ele citesc printre randuri... Be My Wife!

=============================

O balerina se tinea in autobuz de bara de sus... si avea un par extraordinar la subrat (padure tropicala). Jos pe scaun statea un betiv. La un moment dat o intreaba betivu' pe tipa:
- Don'soara, esti cumva balerina?
La care tipa flatata:
- Da... dar cum v-ati dat seama?
- Pai... numai tu puteai sa ridici piciorul pana acolo...

=============================

Care e diferenta dintr-o blonda si un bec?
Blonda se arde de mai multe ori, iar becu' o singura data.


=============================

Cica Sf. Petru statea, cum sta Sf. Petru, la poarta raiului si astepta musafiri, ca de obicei.
La un moment dat aude cioc cioc.....deschide poarta, se uita, nimeni........hm
Mai trece un timp scurt si cioc, cioc, cioc......iese nimeni......"mai sa fie, careva are chef de joaca"
Dupa scurt timp cioc cioc cioc, iese nimeni...."cred ca sunt dracusorii aia de jos si fac misto de mine"
Isi ia scaunelul si se aseaza langa poarta cu mana pe clanta. cioc cioc.....deschide brusc poarta si vede un tip care alerga iute de tot de la poarta raiului.
- Aloooooo, ce tot bati si fugi ca disperatul inapoi !!! Poate nu te mai primesc deloc !!!!
- Nu vreau sa fac asta dar sunt unii care ma tot......resusciteaza.....

=============================

Stapanul aduce un nou cocos, tanar, pentru a-l inlocui pe cel batran.
Imediat acesta se da la gaini.
Cocosul batran zice :
- Hai sa facem o intelegere. Fugim 3 ture in jurul cotetului si daca ma prinzi, toate gainile sunt ale tale. Bun?
- Bun.
Tocmai cand era sa fie ajuns, apare stapanul care-l insfaca pe cel tanar spunand cu naduf:
- Fir-ar al dracului, al 10-lea homosexual.

=============================

Ajunge Jane in jungla si cand da cu ochii de Tarzan vanjos si viguros o cam trec sudorile si ii trec prin cap mii de nastrusnicii.
- "Mai Tarzane, da' tu... barbat singur pe-aici prin jungla... cum te descurci cu amorul?"
- "Da' ce e aia facut amor?" Jane ii explica in mare cam despre ce e vorba, la care Tarzan:
- "Pai cu copacul ala cu o scorbura mica..."
- "Vaaaaaaaaiii, Tarzane, se poate sa prapadesti tu frumusete de barbatie pe o scorbura in copac?"
Si se dezbraca Jane, se intinde pe iarba si ii indica lui Tarzan unde trebuie sa introduca obiectul.... Tarzan se uita cu atentie, isi ia avant si ii trage lui Jane un picior in locul sensibil de vede fata stele verzi...
- "Da' de ce facusi asta, mai omule???" zice Jane incovrigata de durere ??
- "Tarzan verifica intotdeauna daca sunt albine la scorbura!"

=============================

Leul iese dimineata nervos din casa si da cu ochii de vulpe:
- Cine e regele animalelor?
- Tu, tu, tu esti, maria- ta, zice vulpea infricosata.
Mai merge si da peste lup:
- Ia zi, cine e regele animalelor?
- Maria-ta, zice lupul galben de frica.
Mai merge el si intr-o poiana da peste elefant, care manca linistit niste iarba:
- Ia zi, ma, umflatule, cine e regele animalelor?
Elefantul il prinde cu trompa dupa cap, il izbeste de vreo 3 copaci si-l lasa lat in mijlocul drumului.
Dupa vreo jumatate de ora, leul se ridica anevoie de jos:
- Ei, daca nu stii, nu stii si gata, nu trebuie sa devii violent!

=============================

Furnica alerga disperata prin padure...
La un moment dat da nas in nas cu leul, regele animalelor:
- Ce faci, furnicuto, unde alergi in halul asta?
- Pai, cum, marite rege, n-ai auzit?
- Nu, ce e?
- S-a produs un accident ingrozitor...
- Zi odata, ce e?!
- Pai, s-au ciocnit elefantul si hipopotamul, rau de tot...
- Bine, si ce treaba ai tu, de ce alergi ca disperata?
- Ma duc sa donez sange!

=============================

In cimitir, groparul sapa linistit si din cand in cand mai tragea si din tigara.
La un moment dat vede cum dintr-un mormant iese o mana.
Sapa si fumeaza in continuare linistit.
Nu dupa mult timp din pamant iese mortul cu totul.
Groparul sapa si fumeaza in continuare linistit.
Mortul incearca sa il sperie. Groparul sapa si fumeaza in continuare linistit.
Vede mortul ca nu are ce sa-i faca, se indreapta spre gardul cimitirului si vrea sa sara.
Dintr-o data se trezeste cu ditamai lopata dupa ceafa.
Groparul:
- Radem, glumim, da' nu parasim incinta.

=============================

joi, 11 martie 2010

No more coliva

Am citit un zvon cum ca UE ne va "obliga" sa ne ingropam si noi ca ei.
Si ca restul lumii. Ce frumos ar fi. Desi articolul si comentariile erau pe un ton foarte indignat.

Care ar fi diferentele:

Inmormantare UE:


1. A crapat nea Gica.
2. Constatam asta.
3. Aducem si un medic / scoatem certificat prin care constatam asta si pe hartie 4. Sunam firma servicii funerare. comandam una bucata Sicriu.
5. Il ducem pe nea Gica la capela.
6. Anuntam pe cei apropiati ca a crapat nea Gica. Le zicem adresa capelei.
7. Ne adunam la capela, schimbam o vorba despre nea Gica.
8. In cursul aceleiasi zi, pompele funebre vin, il ridica pe nea Gica si il ingroapa/ incinereaza/impaiaza/criogenizeaza/ce-o fi, in functie de preferinte.
9. Odata ingropat, Gica acolo ramane. Daca doresc, vizitatorii sunt bineveniti cu o floricica sau fara

Inmormantare romaneasca:
1. A crapat nea Gica.

2. Constatam asta. Inainte de a suna medic sau de a scoate certificat sunam pe toti care il stiu sau nu pe Gica si anuntam asta

3. Revenim cu certificatul si ne facem loc prin marea de oameni care au venit sa il vada pe Gica mort si sa bea gratis o tuiculita. Intre timp Gica e tinut pe masa trei zile. Asa mort, da.

4. Aducem 3 femei sa il spele si 2 barbati sa il barbiereasca - ritual antecrestin, apropo –

5. Sunam popa. Ne rugam de popa sa vina de parca ar fi ceva nemaintalnit si nemaipomenit de nou in cariera lui si ne imprumutam de bani, ca daca nu e multumit ni-l lasa pe nea Gica pe masa si se cara. De parca nu tot din banii nostri ar fi platit, pastele ma-sii azi si maine de curva cu patrafir.

6. Pe langa oamenii care se foiesc prin casa, ne vor mai intampina pe drum inca pe atatia, ca sa nu mai vorbim de cei care vor veni direct la cimitir.

7. Pregatim echipamentul lui nea Gica, compus majoritatea din elemente tot antecrestine. Bani pe ochi, colac in mana, prescura pe piept - sau invers? - costumul sau cel mai bun care i-a ramas cam mic / mare si niste pantofi cu talpa de carton ca e pielea scumpa si si-asa e mort.

8. Convoiul: Unul cu un brad / pom / schela cu fructe agatate in el (tot pagan e si asta). Unul cu o cruce. Toti cu lumanari. Altii cu steaguri si prosoape.Inca minim 2 cu sfesnice. Nu uita coliva. Inca minim doi cu coroane. Inca vreo doi care sa duca "darurile" - obiecte de uz personal, bucati de material textil, batiste, mobila, o gaina vie uneori, care se trece peste groapa, etc.

9. Fanfara. Tigani mai mult sau mai putin treji, care sa chiorlaie din instrumentele lor cantece de mare factura spirituala, cum ar fi: "Pe langa Plopii fara Sot", "Drumurile noastre Toate", "Treceau batalioane romane Carpatii", "Dunarea albastra" (n-aveti idee cum suna asta la TROMBON)

10. Bocitoare. intre 3 si 5 babe bete si senile care sa il calareasca pe nea Gica si sa zbiere de parca li se scot ovarele pe cur. De multe ori nu au absolut nici o treaba cu raposatul si il vor boci pe un nume generic, de ex:"Vasile" 

11. Ii cinstim bine pe toti, de la popa la tigani, ca doar n-au venit sa il ingroape pe unul, au venit sa crape in ei si sa bea. Firesc. Pornim cortegiul.

12. La fiecare rascruce - intersectie - vom opri tambalaul (tigani, bocitoare, alamuri, zbierete, cersetori, bomboane, claxoane) si preotul va citi o extenie. Intre extenii, cine stie canta din toti plamanii "Sfinte Dumnezeule" in varianta funebra. Pentru ca exista si varianta vesela. Care nu se canta. Totusi, avand in vedere lipsa de voce a celor din cortegiu si betia generala, puteti sa cantati si Macarena ca nu se simte.

13. Ajungem la biserica. Ne dam foc cu lumanari, umplem tot de ceara, urlam TARE sa stie LUMEA ca noi SUFERIM pentru ca: A MURIT GICA, BAAAAAAAA!!! In timpul slujbei, cream confuzie si razboi, aruncand cu bani si bomboane catre liota de cersetori. Punem si "vamile" pe jos, obicei - cum altfel? - antecrestin si ala. Potrivim vata in nas lui Gica, nu de alta dar de atata jale si lumanari si tamaie a inceput sa se cam lichefieze.

14. La cimitir. Se sapa groapa, se urla, se trece gaina, se desface pomul, se impart prosoape, restul de daruri (teoretic oamenilor saraci, practic tot intre neamuri, pe principiul nimic nu se pierde, doar se imprumuta), se bea, se stropeste cu vin mormantul, continua slujba.

15. Dupa cimitir. Se merge la casa lui Gica unde se bea, se bea, se bea, se mananca cel putin 3 feluri de mancare, se ia si la pachet ca doar e pomana, se vorbeste despre politica, vreme, rapita, Geoana, alegeri, inflatie, chirii, varice, butoaie, vinul de anul asta, hemoroizi, nunti, botezuri, Mutu, Steaua, femeia vecinului, orice numai Gica nu.

16. Dupa ce l-ai ingropat, reiei paranghelia la 3, 9, 40 de zile, 1 an, 2, 3, etc totul culminand cu 7 ani cand il dezgropi pe Gica sau ma rog ce a ramas din el, il stropesti cu vin si-l bagi la loc. Pe langa asta mai ai si vreo 400 de sarbatori de pomenire a mortilor.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Bancuri ...adunate

Un oltean i se lauda unui ardelean:
- Bre, facui o palinca de 38 de grade.
- Ma omule, interveni ardeleanul, aceia-i febra, nu palinca.

Cabinetul unui psihiatru.
Se deschide usa si intra un barbat, in patru labe cu ceva in gura. Psihiatrul :
-Vai! Cine a venit la noi? O pisicuta?
Barbatul se taraie pana in coltul cabinetului. Doctorul il urmareste.
- Un catelus?
Barbatul trece cu mana pe langa perete si se taraie in celalalt colt.
Doctorul nu renunta
- Ah! Cred ca e un arici! Nu? O broasca testoasa?
Barbatul scoate un cablu din gura si zice :
- Auziti? Ma lasati si pe mine sa va trag internetul sau nu?!


Cand am ajuns la varsta de pensionare, m-am prezentat la oficiul de pensionare de care apartin. Doamna de la tejghea mi-a cerut actele personale, sa-mi verifice varsta. Am cautat prin buzunare, dar mi-am dat seama ca le-am uitat acasa. Am spus ca ma intorc mai tarziu si aduc actele de identitate. La care doamna:
"Descheiati-va camasa"Am descheiat-o, si au aparut firele de par caruntite de pe piept.
"Aceste fire carunte sunt destule dovezi" mi-a spus femeia si a preluat formularele completate.
Ajuns acasa, i-am povestit foarte agitat neveste-mi cele intamplate la oficiul de pensii.
La care nevasta-mea:
"De ce nu ti-ai dat jos si pantalonii? Puteai primi si pensie de handicapat!"



Intr-o seara un om se intoarce de la pescuit cu doua galeti pline de peste. Paznicul il vede si il intreaba daca are permis de pescuit pe acel lac. Omul ii raspunde ca nu. Atunci paznicul inceapa sa ii vorbeasca despre amenda pe care trebuie sa o plateasca. Omul nostrum ii spune paznicului: “Dar acestia nu sunt pestii pe care i-am pescuit. Sunt animalele mele de companie. In fiecare seara ii scot sa isi faca plimbarea in lac apoi ii fluier si ei sar inapoi in galetile lor.” Paznicul nu crede nicicum si vrea o demonstratie. Omul merge pana langa lac si da drumul pestilor. Paznicul il intreaba:
“Cand ai de gand sa ii chemi inapoi?”
“Pe cine?”, omul intreaba.
“Cum pe cine? Pestii”

Un politist trecut în rezerva, care se cam plictisea, a hotarît sa se ocupe cu pescuitul. Si-a cumparat manuale, undite, si-a facut rost de momeala si s-a dus la balta. Dupa 4 ore de asteptare, el reuseste sa prinda un peste mic. Furios, politistul îl scoate din cîrlig, îl apuca de coada si începe sa-i traga palme:
- Spune unde sînt ceilalti! Spune unde sînt ceilalti…

Barbatul meu este un pescar nemaipomenit. A prins numai pesti mari în delta. Uite-l aici în fotografie cu un crap de 10 kg.
- Si barbosul ala din barca, care aduce a lipovean cine e?
- A, un curios care trecea pe acolo…

Doi prieteni erau intr-o zi pe terenul de golf.
Unul dintre ei tocmai se pregatea sa loveasca, moment in care zareste o lunga procesiune funerara trecind prin apropiere. Tipul se opreste cu crosa in aer, isi scoate sapca, inchide ochii si lasa capul in jos, cufundat in rugaciune.
Prietenul sau zice:
- Vai, e cel mai frumos si mai miscator gest pe care l-am vazut vreodata. Esti un om absolut nemaipomenit.
Iar celalalt raspunde:
- Ce vrei, am fost casatoriti 35 de ani.

marți, 3 martie 2009

Strategie de marketing

Se prezinta o fatuca la interviu, patronul o ia si-o prelucreaza "fata draga, noi nu zicem NU la clienti chiar daca nu avem produsul in stoc....ii aburim, ii amanam". Zis si facut, trece o luna, prinde fata manevra, intra un cetatean:
- Manusi aveti?
- Pai, sigur... de care sa fie? de piele? tricotate?
- De piele, normale
- Cu un deget, cu 2 cu 5?
- Normale, cu 5.
- Albe, rosii, verzi?
- Negre, normale.
- Le purtati la palton sau la jacheta?
- La palton, ca vine iarna
- Domnule eu va propun sa veniti maine cu paltonul, sa vedem ce se asorteaza.
Pleaca omul fericit ca-l bagase cineva in seama, cand sa iasa pe usa intra val-vartej unul hiper-furios c-un colac de buda intr-o mana si c-o placa de faianta in cealalta:
- Cucoana, uite asta-i capacul de la buda, asta-i nuanta la faianta, curu' ti l-am aratat ieri ACUMA-MI DAI HARTIE IGIENICA????